How to Think for Yourself (Cum să gândești pentru tine) – Eseu de Paul Graham tradus în Română

Există anumite tipuri de muncă pe care nu le poți realiza eficient fără a gândi diferit față de colegii tăi. De exemplu, pentru a fi un cercetător de succes, nu e suficient să ai dreptate. Ideile tale trebuie să fie atât corecte, cât și inovative. Nu poți publica lucrări spunând lucruri pe care alții le știu deja. Trebuie să menționezi aspecte pe care nimeni altcineva nu le-a observat până acum.

Același lucru este valabil și pentru investitori. Pentru un investitor de pe piața publică, nu e suficient să prezică corect performanța unei companii. Dacă mulți alții fac aceeași predicție, prețul acțiunilor va reflecta deja asta, și nu mai există spațiu pentru profit. Singurele perspective valoroase sunt cele pe care majoritatea investitorilor nu le au.

Observăm același model și la fondatorii de startup-uri. Nu vrei să începi un startup bazat pe ceva ce toată lumea consideră o idee bună, pentru că, în acest caz, vor exista deja alte companii care fac acel lucru. Trebuie să faci ceva ce pentru majoritatea pare o idee proastă, dar pe care tu știi că nu e – cum ar fi să scrii software pentru un mic calculator folosit de câteva mii de entuziaști sau să lansezi un site care permite oamenilor să închirieze saltele pneumatice pe podelele străinilor.

La fel și pentru eseuri. Un eseu care le-ar spune oamenilor lucruri pe care le știu deja ar fi plictisitor. Trebuie să le oferi ceva nou

Dar acest model nu este universal. De fapt, nu se aplică pentru majoritatea tipurilor de muncă. În cele mai multe domenii de activitate – să fii administrator, de exemplu – tot ce ai nevoie este prima jumătate. Tot ce trebuie să faci este să ai dreptate. Nu este esențial ca toți ceilalți să se înșele.

Există loc pentru o mică noutate în majoritatea tipurilor de muncă, dar în practică există o distincție destul de clară între genurile de muncă unde este esențial să ai o gândire independentă și cele unde nu este necesar.

Mi-aș fi dorit ca cineva să-mi fi vorbit despre această diferență când eram copil, deoarece este unul dintre cele mai importante lucruri la care să te gândești atunci când decizi ce fel de muncă vrei să faci. Vrei să desfășori o activitate în care poți câștiga doar gândind diferit față de toți ceilalți? Bănuiesc că mintea inconștientă a majorității oamenilor va răspunde la această întrebare înainte ca mintea lor conștientă să aibă șansa să o facă. Știu că a mea o face.

A avea o gândire independentă pare să fie mai mult o chestiune de înnăscut decât de educat. Ceea ce înseamnă că, dacă alegi tipul greșit de muncă, vei fi nefericit. Dacă ești natural predispus spre independență în gândire, vei găsi frustrant să fii un manager intermediar. Iar dacă ești de felul tău mai convențional în gândire, vei înfrunta dificultăți dacă încerci să realizezi cercetări originale.

Cu toate acestea, o dificultate aici este că oamenii se înșală adesea în privința locului unde se situează pe spectrul dintre gândirea convențională și cea independentă. Persoanelor cu gândire convențională nu le place să se considere ca având o astfel de mentalitate. Și, în orice caz, li se pare cu adevărat că își formează propriile opinii despre orice. E doar o coincidență că opiniile lor sunt identice cu ale semenilor lor. Între timp, cei cu gândire independentă sunt adesea inconștienți cât de diferite sunt ideile lor față de cele convenționale, cel puțin până când le exprimă în public. [1¹]

Până ajung adulți, majoritatea oamenilor știu aproximativ cât de inteligenți sunt (în sensul îngust al abilității de a rezolva probleme prestabilite), deoarece sunt constant testați și clasificați în funcție de aceasta. Dar școlile în general ignoră independența în gândire, exceptând măsura în care încearcă să o suprime. Deci, nu primim un feedback la fel de concret în ceea ce privește cât de independenți suntem în gândire.

S-ar putea să existe chiar un fenomen asemănător cu Dunning-Kruger, unde cei mai convenționali sunt convinși că au o gândire independentă, în timp ce cei cu adevărat independenți se îngrijorează că s-ar putea să nu fie suficient de independenți în gândire.

---

Te poți face mai independent din punct de vedere al gândirii? Cred că da. Această calitate poate fi în mare parte înnăscută, dar pare să existe metode de a o amplifica, sau cel puțin de a nu o suprima.

Una dintre cele mai eficiente tehnici este practicată, fără intenție, de majoritatea pasionaților de subiecte specifice (nerds): pur și simplu să fii mai puțin conștient de ceea ce sunt credințele convenționale. E greu să fii conformist dacă nu știi cu ce ar trebui să te conformezi. Deși, din nou, s-ar putea ca astfel de oameni să fie deja independenți în gândire. O persoană cu o mentalitate convențională ar putea simți anxietate neștiind ce cred alții și ar depune mai mult efort să afle.

Contează enorm cine te înconjoară. Dacă ești înconjurat de oameni cu o gândire convențională, acest lucru va limita ideile pe care le poți exprima, și la rândul său, ideile pe care le vei avea. Dar dacă te înconjuri de oameni cu o gândire independentă, vei avea o experiență opusă: auzind alții exprimând idei surprinzătoare te va încuraja să faci și tu la fel, și să gândești mai mult în această direcție.

Deoarece persoanele cu gândire independentă se simt inconfortabil înconjurate de persoane cu o gândire convențională, ele tind să se auto-izoleze odată ce au ocazia. Problema cu liceul este că aceștia nu au avut încă ocazia. În plus, liceul tinde să fie un mic univers introspectiv, ale cărui locuitori au puțină încredere, ambele amplificând forțele conformismului. Așadar, liceul este adesea o perioadă dificilă pentru cei cu gândire independentă. Dar există și un avantaj chiar și aici: te învață ce să eviți. Dacă mai târziu te afli într-o situație care te face să gândești „asta e ca la liceu”, știi că ar trebui să pleci. [2²]

Un alt loc în care cei cu o gândire independentă și cei cu o gândire convențională sunt adunați împreună se află în startup-urile de succes. Fondatorii și primii angajați sunt aproape întotdeauna persoane cu gândire independentă; altfel, startup-ul nu ar fi avut succes. Dar cei cu o mentalitate convențională sunt mult mai numeroși decât cei cu o gândire independentă, așa că, pe măsură ce compania crește, spiritul inițial de independență în gândire este inevitabil diluat. Acest lucru cauzează tot felul de probleme, pe lângă cea evidentă că firma începe să-și piardă din eficiență. Unul dintre cele mai ciudate aspecte este că fondatorii descoperă că pot vorbi mai liber cu fondatorii altor companii decât cu propriii angajați. [3³]

Din fericire, nu trebuie să-ți petreci tot timpul alături de persoane cu gândire independentă. Este suficient să ai una sau două cu care poți discuta regulat. Și odată ce îi găsești, ei sunt, de obicei, la fel de dornici să discute precum ești tu; au nevoie și ei de tine. Deși universitățile nu mai dețin monopolul pe care l-au avut odată asupra educației, universitățile bune rămân încă o modalitate excelentă de a întâlni persoane cu gândire independentă. Majoritatea studenților vor fi în continuare cu o gândire convențională, dar cel puțin vei găsi grupuri de cei cu o mentalitate independentă, în comparație cu aproape zero pe care ai fi putut să îi găsești la liceu.

Funcționează și abordarea opusă: pe lângă cultivarea unui mic grup de prieteni cu gândire independentă, încearcă să întâlnești cât mai multe tipuri diferite de oameni. Acest lucru va reduce influența colegilor tăi imediați dacă ai mai multe grupuri de colegi. În plus, dacă faci parte din mai multe lumi diferite, poți adesea să aduci idei dintr-una în cealaltă.

Dar atunci când mă refer la tipuri diferite de oameni, nu am în vedere diferențele demografice. Pentru ca această tehnică să funcționeze, aceștia trebuie să gândească diferit. Așadar, în timp ce este o idee excelentă să vizitezi alte țări, probabil poți găsi oameni care gândesc diferit chiar la colțul străzii. Atunci când întâlnesc pe cineva care știe mult despre ceva neobișnuit (ceea ce include practic pe toată lumea, dacă sapi suficient de adânc), încerc să aflu ce știu ei și ce nu știu ceilalți. Aici sunt aproape întotdeauna surprize. Este o modalitate bună de a face conversație atunci când întâlnești străini, dar nu o fac pentru a purta o conversație. Chiar vreau să știu.

Poți extinde sursa de influențe în timp, precum și în spațiu, citind istoria. Când citesc istorie, o fac nu doar pentru a afla ce s-a întâmplat, ci pentru a încerca să pătrund în mințile oamenilor care au trăit în trecut. Cum li se păreau lucrurile? Este greu de realizat, dar merită efortul pentru același motiv pentru care merită să călătorești departe pentru a triangula un punct.

Poți lua, de asemenea, măsuri mai explicite pentru a te preveni să adopți automat opinii convenționale. Cea mai generală este cultivarea unei atitudini de scepticism. Când auzi pe cineva spunând ceva, oprește-te și întreabă-te „Este adevărat?” Nu spune cu voce tare. Nu sugerez că ar trebui să ceri fiecărei persoane cu care vorbești să dovedească ceea ce spune, ci mai degrabă să îți asumi responsabilitatea de a evalua ceea ce afirmă.

Tratează-l ca pe un puzzle. Știi că unele idei acceptate se vor dovedi a fi greșite mai târziu. Încearcă să ghicești care. Scopul final nu este să găsești defecte în lucrurile care ți se spun, ci să descoperi noile idei care au fost ascunse de cele eronate. Așadar, acest joc ar trebui să fie o căutare palpitantă a noutății, nu un protocol plictisitor pentru igiena intelectuală. Și vei fi surprins, când începi să întrebi „Este adevărat?”, cât de des răspunsul nu este un da imediat. Dacă ai imaginație, este mai probabil să ai prea multe piste de urmărit decât prea puține.

Mai general, scopul tău ar trebui să fie să nu lași nimic în mintea ta fără a fi examinat, iar lucrurile nu intră întotdeauna în capul tău sub formă de afirmații. Unele dintre cele mai puternice influențe sunt implicite. Cum îți dai seama de ele? Prin pasul înapoi și observarea modului în care alte persoane își obțin ideile.

Când te detașezi suficient, poți vedea idei răspândindu-se prin grupuri de oameni ca valurile. Cele mai evidente sunt în modă: observi câteva persoane purtând un anumit tip de tricou și apoi din ce în ce mai multe, până când jumătate din oamenii din jurul tău poartă același tricou. S-ar putea să nu îți pese prea mult de ceea ce porți, dar există și mode intelectuale, și cu siguranță nu vrei să participi la acestea. Nu doar pentru că vrei suveranitate asupra propriilor gânduri, dar pentru că ideile nefolosite sunt disproporționat de probabil să ducă undeva interesant. Cel mai bun loc pentru a găsi idei nedescoperite este acolo unde nimeni altcineva nu caută. [4⁴]

---

Pentru a merge dincolo de acest sfat general, trebuie să examinăm structura internă a gândirii independente – mușchii individuali pe care trebuie să-i exercităm, por să zicem. Mi se pare că are trei componente: scrupulozitatea față de adevăr, rezistența la a fi spus ce să gândească și curiozitatea.

Scrupulozitatea față de adevăr înseamnă mai mult decât să nu crezi în lucruri care sunt false. Înseamnă să fii atent la gradul de credință. Pentru majoritatea oamenilor, gradul de credință se îndreaptă nereflectat spre extreme: improbabilul devine imposibil și probabilul devine cert. [5⁵] Pentru cei cu gândire independentă, aceasta pare imperdonabil de neglijent. Ei sunt dispuși să aibă orice în capetele lor, de la ipoteze foarte speculative la (aparente) tautologii, dar asupra subiectelor care contează, totul trebuie să fie etichetat cu un grad atent considerat de credință. [6⁶]

Persoanele cu gândire independentă au, așadar, o oroare pentru ideologii, care necesită acceptarea unei întregi colecții de credințe deodată și tratându-le ca articole de credință. Unei persoane cu gândire independentă i-ar părea revoltător, așa cum ar părea cuiva scrupulos în privința mâncării să muște dintr-un sandwich umplut cu o mare varietate de ingrediente de vechime și proveniență îndoielnică.

Fără această scrupulozitate față de adevăr, nu poți fi cu adevărat independent la minte. Nu este suficient doar să ai rezistență la a fi spus ce să gândești. Acele tipuri de oameni resping ideile convenționale doar pentru a le înlocui cu cele mai aleatorii teorii ale conspirației. Și având în vedere că aceste teorii ale conspirației au fost adesea fabricate pentru a-i captura, ei ajung să fie mai puțin independenți la minte decât oamenii obișnuiți, pentru că sunt supuși unui stăpân mult mai exigent decât simpla convenție. [7⁷]

Poți crește scrupulozitatea față de adevăr? Aș crede că da. Din experiența mea, simplul gând despre ceva ce îți este scrupulos provoacă acea scrupulozitate să crească. Dacă este așa, aceasta este una dintre acele rare virtuți pe care le putem avea mai mult doar dorindu-le. Și dacă este ca alte forme de scrupulozitate, ar trebui să fie, de asemenea, posibil să încurajăm aceasta la copii. Cu siguranță am primit o doză puternică de la tatăl meu. [8⁸]

A doua componentă a gândirii independente, rezistența la a fi spus ce să gândim, este cea mai vizibilă dintre cele trei. Dar chiar și aceasta este adesea înțeleasă greșit. Marele greșeală pe care o fac oamenii despre ea este să o consideră ca o calitate pur negativă. Limba pe care o folosim întărește acea idee. Ești neconvențional. Nu-ți pasă ce cred ceilalți oameni. Dar nu este doar un fel de imunitate. La cei mai independenți oameni, dorința de a nu fi spus ce să gândești este o forță pozitivă. Nu este doar scepticism, ci o bucurie activă în ideile care subminează înțelepciunea convențională, cu cât este mai contraintuitivă, cu atât mai bine.

Unele dintre cele mai noi idei păreau la vremea respectivă aproape ca glume practice. Gândește-te cât de des reacția ta la o idee nouă este să râzi. Nu cred că este pentru că ideile noi sunt amuzante în sine, dar pentru că noutatea și umorul împărtășesc un anumit tip de surpriză. Dar, deși nu sunt identice, cele două sunt suficient de apropiate încât există o corelație definită între a avea simțul umorului și a fi cu mintea independentă — la fel cum există între a fi fără simțul umorului și a fi cu mintea convențională. [9⁹]

Nu cred că putem crește semnificativ rezistența noastră la a ne fi spus ce să gândim. Aceasta pare a fi cea mai nativă dintre cele trei componente ale gândirii independente; persoanele care au această calitate ca adulți de obicei au arătat semne prea vizibile ale acesteia încă din copilărie. Dar dacă nu putem crește rezistența noastră la a ne fi spus ce să gândim, cel puțin o putem consolida, înconjurându-ne cu alte persoane cu mintea independentă.

A treia componentă a gândirii independente, curiozitatea, ar putea fi cea mai interesantă. În măsura în care putem oferi un răspuns scurt la întrebarea de unde provin ideile noi, răspunsul este curiozitatea. Asta simt oamenii de obicei înainte de a le avea.

Din experiența mea, gândirea independentă și curiozitatea se prezic reciproc în mod perfect. Fiecare persoană independentă pe care o cunosc este profund curioasă, și fiecare persoană convențională pe care o cunosc nu este. Cu excepția, curios, al copiilor. Toți copiii mici sunt curioși. Poate că motivul este că chiar și cei cu mintea convențională trebuie să fie curioși la început, pentru a afla care sunt convențiile. Pe când cei cu mintea independentă sunt pofticioșii curiozității, care continuă să mănânce chiar și după ce s-au săturat. [10¹⁰]

Cele trei componente ale gândirii independente funcționează în armonie: scrupulozitatea față de adevăr și rezistența la a ne fi spus ce să gândim lasă spațiu în creierul tău, iar curiozitatea găsește idei noi pentru a-l umple.

Interesant, cele trei componente pot fi înlocuite reciproc într-un mod similar cu cum mușchii pot fi substituiți. Dacă ești suficient de scrupulos în privința adevărului, nu trebuie să fii atât de rezistent la a fi spus ce să gândești, pentru că doar scrupulozitatea va crea suficiente goluri în cunoștințele tale. Și fiecare dintre ele poate compensa curiozitatea, pentru că dacă creezi suficient spațiu în creierul tău, disconfortul rezultat din vidul creat va adăuga forță curiozității tale. Sau curiozitatea poate compensa pentru ele: dacă ești suficient de curios, nu trebuie să eliberezi spațiu în creierul tău, pentru că ideile noi pe care le descoperi vor împinge afară ideile convenționale pe care le-ai dobândit implicit.

Pentru că componentele gândirii independente sunt atât de interschimbabile, le poți avea în grade diferite și tot să obții același rezultat. Deci nu există doar un singur model de gândire independentă. Unii oameni cu gândire independentă sunt deschis subversivi, în timp ce alții sunt discret de curioși. Cu toții cunosc însă salutul secret.

Există un mod de a cultiva curiozitatea? Pentru început, dorești să eviți situațiile care o suprimă. Cât de mult te angajează curiozitatea în munca pe care o faci în prezent? Dacă răspunsul este „nu prea mult”, poate ar trebui să schimbi ceva.

Cel mai important pas activ pe care îl poți face pentru a-ți cultiva curiozitatea este probabil să cauți subiectele care o angajează. Puțini adulți sunt la fel de curioși despre tot și nu pare că poți alege care subiecte să te intereseze. Deci este datoria ta să le găsești. Sau să le inventezi, dacă este necesar.

Un alt mod de a-ți crește curiozitatea este să o răsfeți, investigând lucrurile care te interesează. Curiozitatea este diferită de majoritatea celorlalte apetite în acest sens: satisfacerea ei tinde să o crească în loc să o potolească. Întrebările duc la mai multe întrebări.

Curiozitatea pare a fi mai individuală decât scrupulozitatea față de adevăr sau rezistența la a fi spus ce să gândim. În măsura în care oamenii au ultimele două, acestea sunt de obicei destul de generale, în timp ce diferite persoane pot fi curioase despre lucruri foarte diferite. Așa că poate curiozitatea este busola aici. Poate că, dacă scopul tău este să descoperi idei noi, motto-ul tău nu ar trebui să fie „fă ceea ce iubești” atât de mult cât „fă ceea ce te face curios”.

1. Un rezultat convenabil al faptului că nimeni nu se identifică ca având o mentalitate convențională este că poți spune orice despre persoanele cu gândire convențională fără a intra în prea multe probleme. Când am scris „Cele patru pătrate ale conformismului”, m-am așteptat la o furtună de furie din partea celor cu gândire agresiv convențională, dar de fapt a fost destul de domolită. Au simțit că era ceva în eseu care le displăcea intens, dar au avut dificultăți în a găsi un pasaj specific pe care să-l evidențieze. ↩︎
2. Când mă întreb ce în viața mea este ca liceul, răspunsul este Twitter. Nu este doar plin de oameni cu mentalitate convențională, așa cum va fi inevitabil orice lucru de dimensiunea sa, dar este supus unor furtuni violente de gândire convențională care îmi amintesc de descrierile despre Jupiter. Dar, deși probabil este o pierdere netă să petreci timp acolo, m-a făcut cel puțin să mă gândesc mai mult la distincția dintre gândirea independentă și cea convențională, ceea ce probabil nu aș fi făcut altfel. ↩︎
3. Scăderea mentalității independente în startup-urile în creștere este încă o problemă nerezolvată, dar s-ar putea să existe soluții.
   Fondatorii pot amâna problema făcând un efort conștient de a angaja doar persoane cu gândire independentă. Care, desigur, are și beneficiul suplimentar că acestea au idei mai bune.
   O altă soluție posibilă este să se creeze politici care într-un fel să perturbe forța conformismului, la fel cum barele de control încetinesc reacțiile în lanț, astfel încât cei cu gândire convențională să nu fie atât de periculoși. Separarea fizică a Skunk Works de la Lockheed ar fi putut avea acest beneficiu secundar. Exemplele recente sugerează că forumurile de angajați precum Slack s-ar putea să nu fie numai benefice.
   Cea mai radicală soluție ar fi să crească veniturile fără a crește compania. Crezi că angajarea acelei persoane de relații publice junior va fi ieftină, comparativ cu un programator, dar care va fi efectul asupra nivelului mediu de gândire independentă din compania ta? (Creșterea personalului în raport cu cadrele didactice pare să fi avut un efect similar asupra universităților.) Poate că regula despre externalizarea muncii care nu este „competența ta de bază” ar trebui completată de una despre externalizarea muncii efectuate de persoane care ar ruina cultura ta ca angajați.
   Unele firme de investiții par să fie deja capabile să crească veniturile fără a crește numărul de angajați. Automatizarea plus articularea în continuă creștere a „stivei tehnologice” sugerează că aceasta s-ar putea să fie posibilă într-o zi pentru companiile de produse. ↩︎
4. Există moduri intelectuale în fiecare domeniu, dar influența lor variază. Unul dintre motivele pentru care politica, de exemplu, tinde să fie plictisitoare este că este supusă în mod extrem acestor moduri. Pragul pentru a avea opinii despre politică este mult mai scăzut decât cel pentru a avea opinii despre teoria seturilor. Așadar, deși există unele idei în politică, în practică acestea tind să fie copleșite de valuri de modă intelectuală. ↩︎
5. Cei cu gândire convențională sunt adesea înșelați de tăria opiniilor lor, crezând că sunt cu gândire independentă. Dar convingerile puternice nu sunt un semn al gândirii independente. Mai degrabă invers. ↩︎
6. Meticulozitatea față de adevăr nu implică faptul că o persoană cu gândire independentă nu va fi necinstită, ci că nu va fi înșelată. Este oarecum similar cu definiția unui gentleman ca fiind cineva care nu este niciodată nepoliticos fără intenție. ↩︎
7. Acest lucru se vede în special în rândul extremiștilor politici. Ei se consideră nonconformiști, dar, de fapt, sunt conformiști de nișă. Opiniile lor pot fi diferite de cele ale persoanei obișnuite, dar sunt adesea mai influențate de opiniile colegilor lor decât sunt opiniile persoanei obișnuite. ↩︎
8. Dacă lărgim conceptul de meticulozitate față de adevăr astfel încât să excludă lingușirea, falsitatea și pompozitatea, precum și falsitatea în sens strict, modelul nostru de gândire independentă se poate extinde mai departe în domeniul artelor. ↩︎
9. Această corelație este departe de a fi perfectă, totuși. Gödel și Dirac nu par să fi avut un simț al umorului foarte dezvoltat. Dar cineva care este atât „neurotipic”, cât și fără simțul umorului, este foarte probabil să fie cu gândire convențională. ↩︎
10. Excepție: bârfele. Aproape toată lumea este curioasă despre bârfe. ↩︎